Calendar ortodox 27 septembrie 2020. Doi mari Sfinti sunt pomeniti

Calendar ortodox 27 septembrie 2020. Biserica Ortodoxa pomeneste in aceasta zi doi mari sfinti: este vorba de Sfantul Ierarh Martir Antim Ivireanu si Sfantul Calistrat.

Doi sfinti sarbatoriti pe 27 septembrie

Sfantul Calistrat s-a nascut in orasul Cartagina din Africa, din parinti crestini. Tanarul Calistrat a intrat in armata, intr-una dintre legiunile Romei, sub comanda lui Persentin, in timpul persecutiilor imparatilor Diocletian si Maximian. Intr-o noapte, Sfantul Mucenic Calistrat se ruga si cativa ostasi il aud pronuntand numele Mantuitorului Iisus Hristos.

Astfel, a doua zi l-au adus in fata tribunalului. Sfantul a fost pus sa jertfeasca altor idoli. Pentru ca acesta refuza, este bagat intr-un sac de piele si aruncat in mare. El scapa in mod miraculos, motiv pentru care alti 49 de ostasi se alatura Sfantului Mucenic, patimind alaturi de acesta. Cu totii au fost omorati noaptea in temnita.

Sfantul Ierarh Martir Antim Ivireanul s-a nascut in Iviria (Georgia de astazi), in anul 1650, dar activitatea sa in slujba bisericii si-a desfasurat-o in Tara Romaneasca. A fost, pe rand, egumen al manastirii Snagov, episcop de Valcea si mitropolit al Tarii Romanesti. In acelasi timp, a fost si un mare om de cultura: tipograf, gravor, teolog si autor al celebrelor Didahii (o colectie de predici folosite la Marile Sarbatori de peste an). La insistentele Portii Otomane, a fost exilat in anul 1716. Si-a dat viata ca un martir pentru credinta crestina, fiind ucis de ostasii care il escortau pe drumul exilului. Biserica Ortodoxa Romana il praznuieste pe data de 27 septembrie.

Sfantul Antim s-a nascut in Iviria (de unde si numele de Ivireanul) – Georgia de astazi – in 1650. A fost insa, de tanar, luat in robie de catre turci si dus la Constantinopol. Fiind ulterior eliberat, a trait in preajma Patriarhiei ecumenice, unde a invatat sculptura in lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum si limbile greaca, araba si turca; tot acolo s-a calugarit sub numele Antim, iar mai tarziu a fost hirotonit ieromonah.

In 1689 a fost adus de catre voievodul Constantin Brancoveanu in Tara Romaneasca. Aici a invatat limbile romana si slavona, precum si mestesugul tiparului. In 1691 i s-a incredintat conducerea tipografiei domnesti din Bucuresti, in care au fost imprimate nenumarate carti de cult, dar si laice.

In anul 1696 a devenit egumen al Manastirii Snagov, unde a mutat si tipografia domneasca. Acolo a tiparit 15 carti: 7 grecesti, 5 romanesti, una slavona, una slavo-romana si una greco-araba (Liturghierul greco-arab, in 1701, prima carte din lume tiparita cu caractere arabe).

Intre 1701 si 1705 si-a reluat activitatea tipografica la Bucuresti, unde a tiparit alte 15 carti.

Fiind un aparator energic al drepturilor Bisericii si ale poporului roman, din pricina atitudinii sale antiotomane, in toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Tarii Romanesti), a fost inlaturat din scaun, inchis, caterisit de patriarhul ecumenic si condamnat la exil pe viata in Manastirea Sfanta Ecaterina de la Muntele Sinai. Pe drumul spre locul exilului, a fost ucis de ostasii turci din escorta, iar trupul sau a fost aruncat in raul Marita, in apropiere de Adrianopol.

Proslavirea ca sfant

La cativa ani dupa uciderea sa, Patriarhia Ecumenica a ridicat nedreapta caterisire a mitropolitului Antim Ivireanul, care a fost reabilitat.

Sfantul Antim Ivireanul a fost canonizat de catre Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane in 1992 (actul sinodal din 20 iunie, proclamarea oficiala a canonizarii avand loc la 21 iunie 1992). Este praznuit in fiecare an la 27 septembrie.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a declarat anul 2016 ca „an omagial al Sfantului Antim Ivireanul”, tipograf si om de cultura din secolul al XVIII-lea. De origine georgiana, Antim Ivireanul este cel care a introdus prin tipariturile sale, limba romana in cultul Bisericii. PF Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Romane a slujit, la 27 septembrie 2016, Sfanta Liturghie pe Dealul Patriarhiei impreuna cu Patriarhul Ioan al Antiohiei, aflat in vizita in Romania pentru a participa la manifestarile dedicate Sfantului Antim Ivireanul.

Rugaciune catre Maica Domnului a Sfantului Antim Ivireanul, Se spune astazi:

„Stapana de Dumnezeu Nascatoare, imparateasa cerului si a pamantului, cinstea si slava crestinilor, ceea ce esti mai inalta decat cerurile si mai curata decat soarele, Fecioara prealaudata, nadejdea celor pacatosi si linistea celor loviti de valurile vietii, cauta asupra poporului tau, vezi mostenirea ta, nu ne lasa pe noi, pacatosii, ci ne pazeste si ne scapa de viclesugurile diavolului, ca ne-au impresurat intristarile, nevoile si rautatile.

Da-ne mana de ajutor, Fecioara, ca pierim. Indura-te de noi, ca pe tine te avem ajutatoare si la tine nadajduim sa-L imblanzesti pe Fiul tau cu rugaciunile tale preaputernice si nebiruite, ca sa-Si intoarca spre noi mila Sa cea bogata. Si pe toti sa ne invredniceasca a ne pastra viata cinstita si fara de prihana, pentru ca noi cu o gura si cu o inima pe El pururea sa-L marim, iar tie sa-ti zicem: „Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine!”. Amin!

loading...
Filed under: Uncategorized