Se dau vouchere de 50 de lei de persoană pentru bucureștenii peste 14 ani. Care sunt condițiile

Un nou proiect privind vouchere în București, depus de Tudor Tim Ionescu, liderul consilierilor generali ALDE. Acesta propune ca fiecare bucureştean de peste 14 ani să primească un tichet în valoare de 50 de lei, pe care să-l poată folosi în restaurantele şi cafenelele de pe raza Municipiului Bucureşti.

Pentru a deveni realitate, proiectul va trebui aprobat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Iniţiatorul Tudor Tim Ionescu arată că această iniţiativă este menită să sprijine sectorul HoReCa, puternic afectat în ultimele 4 luni de zile.

“Consider că este responsabilitatea noastră (…) să venim cu măsuri de susținere a sectorului HoReCa”

“Nu putem asista impasibili cum sectorul HoReCa suferă fără sa fie sprijinit de nimeni în această perioadă atât de grea. De 4 luni de zile, acest sector în care activează sute de mii de oameni este afectat, iar antreprenorii nu primesc niciun sprijin din partea autorităților, ci doar scuze și restricții.

Consider că este responsabilitatea noastră, ca aleși ai cetățenilor, dar și ca liberali, să venim cu măsuri de susținere a sectorului HoReCa și pentru asta am depus un proiect de hotărâre prin care toți cetățenii bucuresteni de peste 14 ani vor beneficia de un tichet de 50 de lei pe care să-l poată folosi în orice cafenea sau restaurant de pe raza Municipiului București”, a declarat liderul consilierilor generali ALDE din Capitală, scrie Mediafax.

Tudor Tim Ionescu a mai subliniat că prin proiectul privind voucherele de 50 RON vor fi susţinuţi antreprenorii, angajaţii acestora, dar şi cetăţenii din Bucureşti care vor avea posibilitatea de a “petrece un moment relaxant în aer liber într-o locație unde să poată realiza această consumație și indirect”.

Liderul consilierilor generali ALDE mai spune că banii cheltuiţi se vor întoarce la bugetul local, dar şi la cel central: “Acei bani se vor reîntoarce prin taxe, atât la nivelul bugetului local cât și central.”

Proiectul se bucură de sprijinul tuturor consilierilor generali ALDE din Bucureşti, care au semnat pentru acesta.

loading...
Filed under: Uncategorized