Virgil Musta trage un semnal de alarmă: ”Sistemul va fi copleșit. Va fi ca în Italia”

Medicul Virgil Musta crede că lucrurile vor fi tot mai grave în România. Acesta se așteapă ca situația să ajungă ca în Italia, când oamenii nu au mai avut loc în spitale.ADVERTISEMENT

Musta estimează că rezultatele măsurilor impuse de autorități vor avea efect abia în partea a doua a lunii.

„Asta înseamnă că la două – trei săptămâni de la luarea unor măsuri vom putea avea rezultate. Până atunci cazurile vor crește, situația din terapiile intensive este critică”, a spus acesta la Digi24.

Avertismentul lui Virgil Musta

„Eu cred că în foarte scurt timp sistemul va fi copleșit și trebuie să găsim soluții”, a afirmat medicul din Timișoara.

Italia a avut mari probleme la începutul pandemiei, când nu mai erau locuri în spitale. Virgil Musta este speriat că aceeași poveste s-ar putea repeta și în țara noastră.

„Se va întâmpla cum s-a întâmplat în Italia: vor rămâne acasă dacă nu au acces la sistemul de sănătate. Încă avem o capacitate de creștere a locurilor, dar cred că se vor regăsi tot mai greu.(…)Formele severe cel mai probabil vor deveni forme critice și unii vor deceda”, a spus Musta.

România traversează un moment dificil, bate record după record și se apropie de 10.000 de cazuri noi pe zi. Specialistul e speriat de clipa în care un doctor va trebui să decidă cine va trăi.ADVERTISEMENT

„Nu vreau să mă gândesc la acest moment, pentru că este un moment traumatizant pentru medicul care trebuie să hotărască și poate îl marchează o viață întreagă.

Luptăm în continuare ca să găsim soluții cât de cât să ținem sub control fenomenul, dar să știți că singuri nu putem. Avem nevoie mai mult ca niciodată de comunitate, de responsabilitatea comunității, de a înțelege că trebuie să ne protejăm pentru că spitalul nu este o soluție.” – Virgil Musta.

loading...
Filed under: Uncategorized